21 mar. 2016

Secom şi atmosfera din magazin

M-am înscris încă o dată la o campanie marca BUZZstore şi am fost selectată să testez câteva produse din magazinele Secom, mai exact produse din gama Life-flo.  Drept să vă spun nu mai auzisem de Secom sau de produsele fito-dermatocosmetice Life-flo, tocmai de aceea campania celor de la BUZZstore mi-a trezit interesul.












Săptămâna tecută am vizitat magazinul Secom de pe Ştirbei Vodă pentru a-mi alege produsele şi a ridica kitul de BUZZer. Am ajuns mult mai devreme decât eram programată  însă acest aspect nu a părut să fie o problemă,  una dintre domnişoarele de acolo m-a condus imediat la standul cu produsele Life-flo. A început să-mi descrie produsele, mi-a dat să testez şi mi-a răspuns la toate întrebările. Atitudinea personalului mi s-a părut profesionistă, un lucru care ar trebui să se regăsească în orice magazin (nu de puţine ori mi s-a întâmplat să intru într-un magazin iar personalul să lase mult de dorit). De asemenea domnişoarele erau bine pregătite şi îşi cunoşteau produsele. Magazinul în sine mi s-a părut frumos decorat, spaţios şi bine luminat. Singurul aspect care nu mi-a plăcut a fost faptul că o parte din produse nu mai erau pe stoc.








 Beauty Corner-ul unde am zăbovit ceva până când am reuşit să mă decid ce produse să testez.




Într-un final m-am decis şi am optat pentru Calendula Spray, Magnesium Body Scrub şi Argila verde franţuzească. Mi-ar fi plăcut să încerc şi uleiul de maracuja sau uleiul de cocos fracţionat însă acestea erau două dintre produsele pe care nu le mai aveau pe stoc. Însă nu-i problemă la următoarea vizită mă pricopsesc eu şi cu acestea.
















În kitul de BUZZer am mai primit un bol în care îmi voi prepara măştile, 10 cataloage cu informaţii despre produse şi 10 vouchere de 25 lei discount pentru a le împărţi prietenilor.


Am pus deja la treabă produsele şi mi-au făcut o primă impresie bună. Deja am şi un preferat despre care voi vorbi într-o postare viitoare.


Voi ştiaţi de fito-dermatocosmeticele Life-flo? Aţi încercat ceva din această gamă?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...