13 apr. 2016

Argila Verde Franțuzească

Azi revin cu o postare dedicată argilei verzi franțuzești de la Secom din gama Life-flo. În momentul în care a trebuit să-mi aleg produsele spre testare de la Secom în cadrul campaniei celor de la BUZZstore am știut că vreau această argilă verde. Unul dintre obiectivele mele anul acesta este acela de a avea mai multă grijă de tenul meu, de a folosi mai des măști, iar ideea de a-mi prepara acasă măști din ingrediente naturale m-a încântat foarte tare.



Argila vine într-o cantitate foarte generoasă din punctul meu de vedere. Nu este nevoie de multă argilă pentru prepararea unei măști, sigur depinde de preferințele fiecăruia în ceea ce privește consistența măștii.

Argila verde este destinată tuturor tipurilor de ten și are un efect purificator. Îmi place foarte mult că îmi lasă tenul curat, îndepărtează impuritățile de pe ten și excesul de sebum.




Am folosit argila verde în două moduri.  Mi-am preparat o mască simplă doar cu argilă și apă minerală iar rezultatul a fost un ten foarte curat, însă dă senzația aceea de piele care strânge. Și al doilea mod ar fi adăugarea unui ulei peste cele două ingredinete menționate mai sus. Eu am folosit un ulei din sâmburi de strugure iar efectul mi-a plăcut enorm. Îmi cumpărasem uleiul din sâmburi de strugure cu gândul de a-l folosi direct pe ten când și când pentru o hidratare mai intensă. Însă am observat că nu prea aveam tendința să-l folosesc pentru că lăsa o peliculă grasă și nu mă simțeam tocmai bine. Însă adăugându-l în masca cu argilă verde pot profita de beneficiile uleiului fără să-mi simt tenul gras. După folosirea măștii tenul se simte curat, revigorat și hidratat.




Mă declar foarte mulțumită de produs și îl recomand. Cu siguranță nu va ieși din rutina mea de îngrijire a tenului prea curând.


Vouă ce tip de măști vă place să folosiți?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...